BIROU QSL

FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE RADIOAMATORISM
REGULAMENTUL BIROULUI QSL NAȚIONAL                                             1. Premise:
QSL-ul de hârtie este cartea de vizită a oricărui radioamator, extrem de importantă, fiind practic trofeul cu care ne mândrim și cu care putem face dovada QSO-urilor efectuate cu radioamatori din toate colțurile lumii.
Chiar și în contextul creșterii popularității sistemelor electronice de
confirmare a QSO-urilor (Lotw, eqsl, etc), QSL-ul de hârtie se bucură încă de o mare popularitate în rândul radioamatorilor YO, fiind așteptat de cele mai multe ori cu nerăbdare pentru îndeplinirea condițiilor pentru diverse diplome și trofee.
Cu câteva excepții localizate la nivelul unor radiocluburi locale care au asigurat prin surse proprii expedierea în străinătate a QSL-urilor membrilor, un birou QSL bidirecțional nu a mai funcționat în cadrul Federației Române de Radioamatorism de peste 20 de ani.
2. Obiective:
Ne propunem înființarea unui biroul bidirecțional de QSL în cadrul Federației Române de Radioamatorism, ce va putea fi accesat de către toți radioamatorii YO, indiferent dacă sunt sportivi legitimați F.R.R. sau nu.
3. Funcționarea Biroului QSL
3.1. Fluxul de sosiri externe
Federația Română de Radiomatorism asigură procesarea QSL-urilor sosite pe adresa proprie, indiferent dacă destinatarul este membru al unui club afiliat sau nu.
3.1.1 Serviciul gratuit:
La sediul F.R.R. din București, QSL-urile sunt sortate pe districte și expediate prin intermediul serviciului Transfer QSL asigurat de firma Nemo Express către Centrele Zonale de cartare, aferente fiecărui district: YO2, YO3, YO4, YO5, YO6, YO7, YO8, YO9.
În cadrul Centrelor Zonale de cartare QSL-urile sunt sortate pe județe și tot prin intermediul serviciului Transfer QSL sunt expediate către radioclubul reprezentativ din fiecare județ sau către o persoană desemnată atunci când acest radioclub nu există.
Fiecare radioamator este responsabil pentru ridicarea periodică a QSL-urilor sosite la centrul județean de distribuție, QSL-urile neridicate în termen de 6 luni urmând a fi distruse.
3.1.2. Serviciul contra cost
Prin plata unei taxe anuale de 100 de lei, orice radioamator YO interesat poate primi direct la domiciliu QSL-urile sosite prin Biroul național. Plata se va face în numerar sau prin virament în contul F.R.R., cu specificarea indicativului și a adresei pe care se dorește primirea corespondenței. Frecvența expedierilor va fi de regulă lunară, sau în funcție de volumul de QSL-uri sosite prin birou.
3.2. Fluxul de expedieri externe
La acest serviciu vor avea acces:
a) Radioamatorii legitimați la cluburile afiliate Federației Române de
Radioamatorism, cu taxa anuală individuală și taxa IARU plătită către F.R.R. Aceștia vor avea acces în mod gratuit la fluxul de expedieri externe al Biroului QSL.
Fluxul de QSL-uri:
– Membrii radiocluburilor afiliate F.R.R. vor depune la sediul radiocluburilor de care aparțin QSL-urile de expediat, oricând în timpul anului. QSL-urile vor fi cartate pe țări de destinație;
– În cadrul radiocluburilor vor fi centralizate QSL-urile membrilor destinate expedierii externe, grupate pe țări de destinație. În prima săptămână a ultimei luni din fiecare trimestru, aceste QSL-uri vor fi expediate prin serviciul Transfer QSL sau prin orice serviciul poștal sau de curierat către Unitatea Centrală de Expediții Externe, astfel: în intervalele 1-7 martie, 1-7 iunie, 1-7 septembrie, respectiv 1-7 decembrie.
b) Orice radioamator YO, indiferent dacă este sau nu membru al unui club afiliat F.R.R., prin plata unei taxe anuale de 50 lei platită către F.R.R.
Fluxul de QSL-uri:
– QSL-urile vor fi sortate obligatoriu pe țări de destinație.
– Prin orice serviciu poștal sau de curierat rapid, QSL-urile vor fi expediate oricând în timpul anului, către Unitatea Centrală de Expediții Externe
Reguli generale:
– În condițiile în care la Unitatea Centrală de Expediții Externe ajung QSL-uri nesortate pe țări, ne rezervăm dreptul de a nu le expedia și de a le returna proprietarului pe cheltuiala acestuia;
– În condițiile în care la Unitatea Centrală de Expediții Externe ajung QSL-uri de la radioamatori cu o situație incertă (lipsa statutului de sportiv legitimat F.R.R. cu taxele plătite la zi, neplata taxei anuale QSL, etc), vom contacta radioamatorul respectiv pentru clarificarea situației. În cazul neclarificarii situației în termen de 3 luni, QSL-urile respective vor fi returnate proprietarului pe cheltuiala acestuia sau vor fi distruse.
– Unitatea Centrală va efectua trimestrial expedițiile externe, în funcție de volumul de QSL-uri colectate de la radioamatorii YO expeditori și in funcție de volumul de corespondență destinat fiecărui birou național în parte.
– Unitatea Centrală de Expediții Externe va furniza periodic informări cu caracter statistic referitoare la activitatea desfășurată
– Estimăm un volum anual de cca 170-190 Kg de QSL-uri destinate expedierii externe.
– Finanțarea funcționării Biroului de QSL va fi făcută exclusiv prin taxele prevăzute de prezentul Regulament și prin atragerea de donații / sponsorizări.
– Resursa umana va fi folosită pe bază de voluntariat.
Biroul de QSL al Federației Române de Radioamatorism va efectua expedieri externe către un număr de aproximativ 225 de entități DXCC, detaliate conform listei DXCC administrate de ARRL, entități în care funcționează un Birou de QSL național. Cardurile QSL vor fi expediate extern către un birou omolog în fiecare din aceste țări. În unele cazuri, când nu există un Birou de intrare într-o anumită țară și, prin urmare, cardurile nu pot fi transmise, cardurile QSL pot fi transmise unui manager QSL, de exemplu, ZB2FX prin G3RFX.
Nu vor putea fi efectuate expedieri către urmatoarele entități DXCC:
3B Agalega, Mauritius, Rodrigues D2 Angola T2 Tuvalu
3C Equatorial Guinea D4 Cape Verde T3 Kiribati
3C0 Pagalu Island E3 Eritrea T5 Somalia 3DA Swaziland E4 Palestine T8 Palau 3W Vietnam E5 North & South Cook Is.
TJ Cameroon 3X Guinea ET Ethiopia TL Central African Rep
4J,4K Azerbaijan HH Haiti TN Congo 4W Timor-Leste HV Vatican TT Chad 5A Libya J5 Guinea-Bissau TU Cote d’Ivoire5R Madagascar J8 St. Vincent TY Benin 5T Mauritania KG4 Guantanamo Bay V3 Belize 5U Niger KH0 Mariana Is. V4 St. Kitts & Nevis 5V Togo KH1 Baker & Howland Is. V6 Micronesia 7O Yemen KH4 Midway Island VP2E Anguilla 7P Lesotho KH5 Palmyra & Jarvis Is. VP2M Montserrat 7Q Malawi KH7K Kure Island VQ9 Chagos Diego Garcia
8Q Maldives KH9 Wake island XU Cambodia 9L Sierra Leone KP1 Navassa Island XW Laos 9N Nepal KP5 Desecheo Island XZ Myanmar 9U Burundi P2 Papua New Guinea YA Afghanistan
9X Rwanda P5 North Korea Z2 Zimbabwe A3 Tonga PZ Suriname ZA Albania A5 Bhutan S0 Western Sahara A6 United Arab Emirates S7 Seychelles C2 Nauru S9 Sao Tome & Principe C5 Gambia ST Sudan C6 Bahamas SU Egypt CN Morocco

Dimensiuni QSL recomandate:
O funcționare eficientă a unui birou QSL național presupune o manevrare și cartare ușoară a cardurilor QSL. Cardurile cu dimensiuni neobișnuite, mult prea mari sau mult prea mici, sau tipărite pe o hartie mult prea subțire, încetinesc viteza de sortare a cardurilor QSL, activitate derulată pe bază de voluntariat.
O statistică a cardurilor QSL care circulă între birourile naționale reliefează faptul că acestea au de regulă dimensiuni cuprinse între 70-110 mm (lățime), respectiv între 120 – 160 mm (lungime).
IARU recomandă urmatoarele dimensiuni ale QSL-urilor, ca fiind optime: 90 mm lățime și 140 mm lungime.
Pentru funcționarea fluxului de expedieri externe QSL, la nivelul Federației Române de Radioamatorism se va organiza Unitatea Centrală de Expediții Externe.
Pentru anul 2020 aceasta va funcționa la Giurgiu, în subordinea radioclubuluiMuntenia DX – YO9KXF, cu următoarele date de contact:
– Pentru expedieri prin serviciul Nemo Expres: TRANSFER QSL GIURGIU, YO9FNP, GSM: 0722339405
– Pentru expedieri prin orice serviciu de curierat rapid:
Destinatar: RABINCA DAN LUCIAN, YO9FNP
Sos. Bucuresti, nr 57, Centrul de Afaceri, camera 102
Giurgiu, județul Giurgiu, GSM: 0722339405
– Pentru expedieri prin Poșta Română:
Destinatar: RABINCA DAN LUCIAN, YO9FNP
Căsuța Poștală 18, Oficiul Poștal 1 Giurgiu, județul Giurgiu
Prezentul Regulament intră în vigoare începând cu data de 01.01.2020.
Aprobat în ședința Consiliului de Administrație al F.R.R. din data de
13.12.2019.

The Home of FOX HUNTING