Campionatul Naţional de Unde Scurte – Telefonie (CNUS SSB)

REGULAMENT
Campionatul Naţional de Unde Scurte – Telefonie (CNUS SSB)

  1. Organizator: Federația Română de Radioamatorism
  2. Data: prima zi de luni din luna octombrie, intervalul orar 16:00:00-17:59:59 şi următoarea zi de luni din luna octombrie (săptămâna următoare) în acelasi interval orar.
  3. Obiective: perfecționarea abilităților de operare în telefonie, dezvoltarea
    spiritului de competiție, atragerea de noi participanţi în modul de lucru SSB.
  4. Participanți: La Campionatul Naţional de Unde Scurte – Telefonie pot participa toți radioamatorii români cu autorizație valabilă la momentul campionatului, membri în structurile afiliate la FRR, cu taxa achitată la zi.
    Participarea în concurs implică faptul că participanții cunosc prezentul regulament și se obligă să respecte prevederile acestuia.
  5. Categorii de concurenți:
    A. Seniori categorie putere mare – Operatori cu vârsta peste 18 ani, putere output mai mare de 100W, conformă cu autorizația ANCOM.
    B. Seniori categorie putere redusă – Operatori cu vârsta peste 18 ani, putere maximă 100 W output.
    C. Juniori – Operatori cu vârsta până la 18 ani (împliniți la data concursului) putere maximă 100 W output.
    D. Echipe – maximum doi operatori membrii legitimaţi la acelaşi club/asociaţie afiliată la FRR.
    Un concurent nu poate participa simultan la individual dar și membru într-o echipă.
  6. Moduri și benzi de lucru:
    SSB în intervalul 3650.0-3775.0 kHZ
  7. Etape de concurs:
     Etapa 1 – 16:00:00-16:29:59 UTC modul SSB Luni- săptămâna I-a
     Etapa 2 – 16:30:00-16:59:59 UTC modul SSB Luni- săptămâna I-a
     Etapa 3 – 17:00:00-17:29:59 UTC modul SSB Luni- săptămâna I-a
     Etapa 4 – 17:30:00-17:59:59 UTC modul SSB Luni- săptămâna I-a
     Etapa 5 – 16:00:00-16:29:59 UTC modul SSB Luni- săptămâna II-a
     Etapa 6 – 16:30:00-16:59:59 UTC modul SSB Luni- săptămâna II-a
     Etapa 7 – 17:00:00-17:29:59 UTC modul SSB Luni- săptămâna II-a
     Etapa 8 – 17:30:00-17:59:59 UTC modul SSB Luni- săptămâna II-a
    O staţie care face apel, trebuie să părăsească frecvenţa după efectuarea
    unui QSO, cedând astfel frecvenţa staţiei care i-a răspuns la apel. Controale: Se va transmite un cod din 6 cifre, format astfel:
    Primele 3 cifre reprezintă numărul de ordine al legăturii, începând cu 001, număr
    ce va fi transmis în continuare de la o etapă la următoarea etapă.
    Ultimele 3 cifre sunt un cod tip ștafetă. La prima legătură din concurs codul se va
    forma cu cifra din indicativ plus vârsta operatorului în ani împliniţi. Pentru
    categoria Echipe se va folosi vârsta unuia din operatori. La legătura următoare
    se va transmite codul recepționat la legătura anterioară.
    Exemplu: pentru un operator din districtul 5, în vârsta de 42 de ani:
    TX RX
    Legătura 1: 001542 001934
    Legătura 2: 002934 001756
    Legătura 3: 003756 002444
    Legătura 4: 004444 004718
    Legătura 5: 005718 006971
    O stație poate fi contactată o singură dată pe etapă.
  8. Punctaj:
     Un QSO valabil = 2 puncte
     Nu există multiplicator
     Scorul pe etapă = suma punctelor din etapa respectivă
     Scorul final = suma scorurilor din etape
    Penalizări: Se anulează la ambii corespondenţi punctele dacă:
     timpul diferă cu mai mult de 5 minute
     dacă sunt greșeli la înscrierea indicativului
     dacă sunt una sau mai multe greșeli la înscrierea codului numeric.
    Legăturile duble se lasă în LOG dar se iau în considerare o singură dată şi anume
    prima legătură validă.
  9. Termen LOG:
    LOG-urile se trimit doar în format electronic Cabrillo, pentru întreg concursul,
    prin încărcare la adresa: www.hamradio.ro/competitii sau la:
    ssb@hamradio.ro
    Termenul maxim este a șasea zi de la terminarea concursului, ora locală
    23:50:59
  10. Clasamente şi premii:
    Se întocmesc clasamente separate pentru fiecare categorie. Concurenţii clasați pe locul I la fiecare categorie primesc titlul de “Campion Naţional al României”,
    medalia, diploma și tricoul de campion dacă sunt participanţi la categoria
    respectivă, aparținând la 4 structuri diferite afiliate FRR Cei clasaţi pe locurile 2 şi 3 primesc medalie şi diplomă. Primii 6 clasaţi
  11. primesc diplomă. Toţi concurenţii vor primii diplome în format electronic.
  12. Premierea se face în cadru festiv.
  13. Arbitraj şi sancţiuni. Conform anexei cadru valabilă pentru toate CN US

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*