INFORMARE PRIVIND ACTIVITATEA IN ANUL 2020

PROBLEME ORGANIZATORICE.

Numarul membrilor clubului sunt intr-o continua scadere, astfel de la un numar de 57 membri platitori in 2019 am ajuns in 2020 la 41, dintre care 41 sunt membri sportivi legitimati de FRR.

Trebuie sa stim ca activitatea clubului se desfasoara doar cu fondurile adunate din cotizatii. Desi conducerea clubului apeleaza la structurile locale cu atributii in sprijinirea activitatilor sportive, acestea nu sunt receptive la sprijinirea activitatilor noastre și în afară de promisiuni nu se materializează nimic.  Multumim domnului Florin Firescu YO2MFH pentru că ne asigura gratis spatiul de desfasurare si utilitatile, altfel clubul nu ar putea functiona.

Avem un numar de 7 arbitri autorizati – 2 radioamatori și 5 ARDF, de asemenea si 2 antrenori. Desi numarul membrilor este in scadere fata de anii anteriori constatam ca membrii existenti sunt cei mai activi atat in benzile de radioamatori cat si in activitatile desfasurate de club în domeniul ARDF.

Continuam protocoalele de colaborare cu:

– Colegiul Tehnic Transilvania din Deva cu sprijinul D-lui Urcan Viorel YO2LHX,

– Scoala Generala din Vetel, prin D-na directoare Oprean Cristiana,

– Palatul Copiilor din Deva prin prof. Cucu Amalia,

– Scoala Generala din Baita prin director Crisan Dorin

– Gradinita nr. 7 Deva prin director Mirescu Iustina.

– Un protocol deosebit de colaborare il reprezinta cel cu – EUROSPORT DHS CLUB, pentru activitati in ramura SPORTUL PENTRU TOTI, unde în anii anteriori s-au organizat concursuri locale in toata tara, precum si concursul de biciclete ,,CUPA DHS – VIATA IN MISCARE” . La aceste concursuri s-au prezentat peste 1900 de participanti copii si indrumatori. In baza acestor protocoale în anii anteriori am realizat actiuni comune la

care au participat peste 400 de copii si elevi. Din păcate anul acesta nu s-au realizat activități în baza acestor protocoale datorită pandemiei. Sperăm ca odată cu anul viitor când condițiile epidemiologice o vor permite să reluăm aceste activități atât de utile pentru sănătatea și dezvoltarea copiilor și elevilor.

  • În protocolul realizat cu Universitatea București – Facultatea de geologie, în anul 2020 am promovat Geoparcul Țara Hațegului în două etape în lunile Aprilie, Mai și Octombrie folosind în acest scop indicativele speciale YP2GEO și YQ2WFF. Cu această ocazie sau realizat peste 1000 de legături radio în toate modurile de lucru SSB, CW și digitale cu radioamatori de pe 6 continente. Remarcăm aici implicarea radioamatorilor clubului nostru: Sandu YO2MX – sk, Didi YO2DD, Dorian YO2SH, Marcel YO2BJZ, Mihai YO2LXW, Alin YO2MNZ, Cristi YO2CK, Carol YO5AXF.

Cu sprijinul D-nului Lasconi Cristi – YO2CK avem conexiunea la RO-Link și echo-link. Astfel că acum la QTC-urile din ultrascurte din fiecare Joi participă și radioamatori din țară. Tot prin echo-link au fost cuplate repetoarele din zona Deva cu cel din zona Hațeg mărind astfel mult raza de acoperire. Doar pandemia existenă ne-a împiedicat să continuăm să dezvoltăm rețeau în tot județul, respective în Valea Jiului și în depresiunea Brad.

In anul 2020 nu au fost necesare interventii pentru buna functionare a repetorului YO2KAR-1. D-nul  Hora Marcel YO2BJZ asigura in caz de nevoie asistenta si interventiile.

Biroul de diplome si QSL a functionat normal fiind coordonat de catre d-l Marton Alexandru YO2MX si d-l Suta Ovidiu YO2OS.  Pentru activitatea biroului s-a cheltuit aproximativ 450 lei, expediindu-se toate QSL-urile membrilor primate de-a lungul anului.

Continuăm să facem precizari pentru buna desfasurare a acestei activitati:
– De la club expediem cartile de confirmare primite de la membrii clubului atunci cand avem format un pachet rezonabil de minim 20 grame. O expeditie internationala de 20 de gr costa 5 lei. In situatia in care pe o anumita destinatie, in cursul anului nu s-au adunat QSL in greutatea amintita, acestea se vor expedia la sfarsitul anului.

Pentru usurarea cartarii QSL-urilor trebuie respectate o serie de reguli:

– Cartile de confirmare prezentate vor fi sortate pe tari, iar cele cu destinatie YO pe judete.
– Cartile de confirmare prezentate vor fi expediate doar catre birourile de diploma si QSL-uri nationale. Nu expediem QSL-uri catre QSL manageri sau la adrese individuale.

Aceste reguli sunt necesare deoarece activitatea de QSL manager ocupa foarte mult timp si desi am facut apel la membri pentru a se oferi voluntari, acest lucru nu s-a intamplat.

Mentinem in continuare casuta postala a clubului C.P.24 O.P.1 DEVA. Abonamentul acesteia, in valoare de 320 lei a fost platit pentru anul 2020. Deși au fost unele propuneri de a renunța la aceasta, considerăm că un club care se respecta trebuie să aibă o adresă simplă care totodată este bine cunoscută atât de radioamatorii din țară cât și de cei din străinătate. Incurajam toti membrii clubului sa foloseasca aceasta adresa pentru corespondenta lor in activitatea de radioamator deoarece este o adresa simpla, usor de inteles pentru corespondentii straini, este sigura, nu depinde de factorul postal. Prin grija secretarului YO2OS si a d-nului Florin Firescu YO2MFH aceasta este consultata periodic, iar corespondenta se aduce la club.

In anul 2020 site-ul clubului www.cssilverfox.ro a fost activat sustinut pentru a reflecta activitatile desfasurate de club, pentru informarea membrilor si popularizarea activitatii acestora pe plan national si international. Pentru exemplificare doar anul acesta site-ul nostru a fost accesat de peste 9775 de radioamatori din țară și străinătate. Conținutul acestuia s-a îmbunătățit. Solicităm membrilor să publice aici articole tehnice, proiecte care interesează comunitatea radioamatorilor, ajutând astfel pe cei dornici să se documenteze.

La Cupa Silver Fox a 15 – a ediție, ce s-a desfasurat in decembrie nu am avut o participare foarte buna. Au participat 31 de radioamatori din tara si 20 membri ai clubului nostru. Multumim pe aceasta cale radioamatorilor hunedoreni care s-au mobilizat si au participat in numar mare pentru sustinerea concursului. Amintim aici participantii hunedoreni:

1 YO3KAR
2 YO2DD JULA DOREL
3 YO5AXF NEMES CAROL
4 YO2AA DOBOLI B. GRATIEL
6 YO2CNH REMUS HOCA
7 YO2CXJ ANGELESCU PAUL
8 YO2QY ZAMONITA MIHAI
9 YO2KAR CS SILVER FOX
10 YO2BWC AUREL POPOVICI
11 YO2LCV MUNTEAN IOAN
12 YO2OS SUTA IOAN OVIDIU
13 YO2MNZ BUR ALIN
14 YO6XK ANDREI BUTA
15 YO2LXW MIHAI CAROL
16 YO2MGM MIHAI HORATIU
17 YO2SH POPA DORIAN
18 YO2LQI CAMPUREAN CORNEL
19 YO2LPP GANEA MARIUS
20 YO2CK LASCONI CRISTINEL

Cu sprijinul lui Mihai Carol YO2LXW, Zamonita Mihai YO2QY, Angelescu Paul YO2CXJ QTC-ul radioamatorilor Hunedoreni se desfasoara cu regularitate conform programului.    Din pacate sunt putini radioamatori care confirma prezenta, chiar daca asculta emisiunea. Ganditi -va ca pentru o emisiune QTC se depune o munca sustinuta. Satisfactia celor care fac aceste emisiuni este confirmarea prezentei. Faceti audieri colective acolo unde se poate. Confirmati prezenta celor care asculta, chiar daca nu sunt radioamatori autorizati.Urmează ca fișele de concurs să fie verificate și să stabilim clasamentele și premianții.

Datorită situației epidemiologice din țară creată de pandemie, Simpozionul radioamatorilor hunedoreni deși a fost pregătit, popularizat și organizat nu s-a ținut. Deasemenea nici întâlnirea radioamatorilor hunedoreni din Parâng nu s-a desfășurat.

Dorim ca in anul 2021, când situația epidemiologică ne-o va permite, sa activam mai mult din locatia noastra de concursuri de la Muncelu Mic si aici solicitam participarea in numar cat mai mare a membrilor nostri. Avem toate conditiile acolo, locatie foarte buna dpdv al degajarii antenelor, spatiu suficient, energie electrica si liniste radio. Toate acestea pot duce la un trafic radio interesant cu obtinerea de rezultate frumoase chiar si in aceste conditii actuale de propagare. In anul 2020, de la baza de concurs Muncelul Mic, nu s-a lucrat.

In anul 2021 dorim să activam din nou indicativele speciale solicitate prin traditie de catre club respectiv YP2GEO si YQ2WFF. Reusita din anul acesta și din anii anteriori, cand au fost realizate sute de legaturi in timp foarte scurt trebuie sa ne mobilizeze si să asigurăm astfel cresterea popularitatii clubului in tara si pe plan international. Avem conditii pentru aceasta, atât natural, unde pe teritoriul județului întâlnim numeroase zone din Flora și Fauna și totodată membrii nostrii care sunt cu mare experienta de trafic si dotati cu tehnica performanta.

Este mentinuta o legatura permanenta cu membrii clubului prin adresele de e-mail sau telefon, postările de pe pagină in legatura cu actiunile organizate si cu ajutorul ce poate fi acordat de catre conducerea clubului. Dorim sa realizati ca nimeni de la CS. SILVER FOX nu este salariat, deci toti fac activitate de voluntariat. Daca fiecare membru al clubului, contribuie cu ceva, activitatea generala va fi mai buna. Aceasta stare de colaborare trebuie sa fie permanenta si multilaterala.

Am constatat ca valoarea taxelor si cotizatiilor incasate, nu a scazut, dar mai avem membrii ai clubului care nu au achitat cotizatia pentru anul  2020. Pentru anul 2021 valoarea cotizatiei a crescut ca urmare a hotărârii FRR din adunarea general efectuată ăn luna trecută, astfel că pentru persoanele cu venituri este de 70 lei, cu 20 lei mai mult față de anul trecut, iar pentru cei fara venituri (copii) a rămas la fel 10 lei.

Foarte important este faptul ca mentinem relatiile de colaborare cu diferite structuri ale administratiei locale si de stat precum si cu structuri din domeniul social si economic.
Am reusit sa organizam mai bine compartimentele pe activitati si in special atragerea mai multor persoane pentru colectivele de lucru.

 

ACTIVITATEA COMPETITIONALA.

In domeniul ARDF Pantilimon Marius YO2CWR si Firescu Florin YO2MFH au sustinut organizarea concursurilor din acest deomeniu, conform calendarului competitional sportiv din care doar o mică parte s-au putut desfășura datorita pandemiei. La campionatul național ce s-a desfășurat la Târgoviște în luna Iulie s-au obținut de către sportivii noștri câte 2 locuri 1, 2 și 3 la probele desfășurate

In anul 2020 YO2KAR a urcat pe locul 161 cu 232 țări confirmate si pe locul 10 intre radiocluburi, iar in clasamentul diplomelor YO pe locul 56 si pe locul 4 intre radiocluburi. Rugam membrii clubului sa se preocupe si in continuare pentru obtinerea de noi entitati pentru indicativul clubului astfel ca acesta sa urce in clasament in continuare. Avem lucrate 33 de entitati de la care inca nu am primit confirmari (QSL sau electronic, 4 din ele prin ClubLog : Chile, Laos, Panama, Saint Pierre & Miquelin). Aceste entitati pot fi confirmate in functie de posibilitatile financiare ale clubului, urcand in clasamentul YODXCLUB pe pozitia 128 si 9 intre cluburi.

Pentru a intra si in clasamentul diplomelor straine, unde deocamdata nu figuram, putem obtine un numar important de diploma de pe site-ul eQSL, daca ne crestem calitatea de membru la nivelul Bronz prin plata unei taxe pe an de 12 dolari.

În luna Septembrie clubul nostru a participat la concursul de ultrascurte Memorial YO7VS unde a obținut locul 1 pe țară. Operatori au fost: YO6XK, YO2CXJ și YO2OS.

În acest an la concursul international YO DX Contest Award, organizat de IARU – FRR, la nivel național YO2AA Doboli Beniamin Grațiel a ocupat locul 1 pe țară.

Multumim radioamatorilor care ne-au transmis informatii despre activitatea lor.

Prezenta informare reprezinta o trecere in revista a activitatii desfasurate de sectiile clubului pe parcursul anului 2020, dorind sa fie o analiza corecta si realista, analiza in urma careia Adunarea Generala sa propuna solutii eligibile pentru eficientizarea programelor aplicate si imbunatatirea rezultatelor practice.

BAZA MATERIALA
Sediu din municipiul Deva, compus din doua camere in suprafata totala de 35 m.p.
Baza de concurs la Muncelul Mic, compus din 3 camere in suprafata totala de 50 m.p.
Trx. I.C. 746 PRO
Antena D.P. la inaltimea de 35 m.
Amplificator 700 W HM- numai pentru baza de la Muncelul Mic.
Trx UUS Cleqq FM-12.
4 calculatoare.
Instalatia pentru RO LINK si cea pentru ECHO LINK
Aparatura de masura si control
Aparatura de emisie-receptie pentru orientare radio.
Mobilierul necesar pentru birouri si biroul de QSL.
Biblioteca.
Repetoarele clubului: R0 – YO2KAR-1 amplasament dealul NUCET Deva

RO-link, Deva, echo-link Hațeg
Indicativul, numar telefon si adresa e-mail ale responsabilului statiei de club:
Pentru YO2KAR – Suta Ovidiu YO2OS cssilverfox@yahoo.com, tel. 0722407098.

Ajutor responsabil – Marton Zoltan Alexadru cssilverfox@yahoo.com,
Responsabilul retelei locale de urgenta:
SUTA OVIDIU – YO2OS e-mail ovi.yo2os@gmail.com tel. 0722407098, Deva.
Ajutor responsabil retea urgenta:
ANGELESCU PAUL- GINEL – YO2CXJ e-mail yo2cxj@yahoo.com tel. 0736047414 Deva si Petrosani.
Repetor YO2KAR-1

Amplasament: Localitatea Deva, Judetul Hunedoara
QTH locator: KN15KV
Canal: RV48 (R0)
Fin/Fout [MHz]: 145.6000 / 145.0000
Antena: Ground Plane
Putere [W]: 10W
Acoperire: Localitatea Deva si zonele limitrofe
Responsabil tehnic: CS Silver Fox Deva – YO2BJZ, Marcel
In anul 2020 nu am avut planificat si nici nu am facut cheltuieli pentru salarizarea sau premierea aparatului de conducere al clubului. Toata activitatea se desfasoara pe baza de voluntariat.

 

ORGANIGRAMA CLUBULUI

In conformitate cu Art. 4 Din Statutul Clubului Sportiv Silver Fox, functionam cu următoarele secţii pe ramuri de sport:
1. Radioamatorism ;
2. Orientare Turistică ;
3. Sport de masă.
Consiliul Director:
Presedinte Pantilimon Marius -YO2CWR
Director trafic radio Marton Alexandru -YO2LAN
Director pentru sectia radio-orientare invatamant si tineret Firescu Florin -YO2MFH
Director tehnic Angelescu Paul -YO2CXJ
Director comunicare si relatii Campureanu Nicolae -YO2LQH
Director Economic
Secretar Suta Ovidiu -YO2OS
Pentru o mai buna organiazare si functionare a activitatii, Adunarea Generala a mai stabilit :
Responsabil birou diplome si QSL Marton Alexandru YO2MX
Responsabili QTC: Mihai Carol -YO2LXW, ZAMONITA MIHAI – YO2QI, Angelescu Paul YO2CXJ
Responsabili pe zone:
Lupeni – Uricani Ardeleanu Ioan -YO2LCQ
Petrosani- Angelescu Paul YO2CXJ
Brad- Iga Aurel- YO2CXK
Hunedoara – Mihai Carol -YO2LXW

Prezentam in sinteza activitatea sectiei de radioamatorism.
1. Numarul sportivilor radioamatori legitimati, juniori si seniori: 75
2. Conducerea activitatii sectiei de radio.
MARTON ZOLTAN-ALEXANDRU YO2MX – Decedat in 2020
3. Clasificarea sportiva/categoria detinuta de membrii inscrisi sau alte
titluri detinute de acestia.
Antrenor emerit =1
Antrenori cl. IV= 2
Maestru emerit =1
Maestrii sport =2
YO DX CLUB =6
CL. I =18
CL. II =17
CL. III =21
4Categorii sportive abordate la sectia radio: RGA, CREATIE TEHNICA, TRAFIC U.S. SAU U.U.S.
6. Competitii sportive, simpozioane, expuneri sau alte activitati pe profil organizate de sectia radio in 2019 pentru promovarea acestei ramuri sportive.
COMPETITII SPORTIVE ORGANIZATE:
Cupa SILVER FOX US
Sase proiecte de parteneriat
Emisiune saptamanala de QTC YO2/HD
7. Rezultate ale sectiei radio in 2020.
LA US am participat la urmatoarele concursuri:
1. Cupa elevilor
2. Memorial YO
3. Memorial YO9WL
4. Cupa Martisorului
6. Cupa Moldovei
8. Cupa Carasului
9. Cupa Brailei – locul I

10 Cupa Galatiului
11. Cupa Mun. Campina.
12. Camp. National US telefonie
13. Concursul Bucuresti
14. Cupa 25 octombrie.
16. La multi ani YO

  1. Camp. National CW
  2. Cupa Jandarmeriei
    19. YO DX CONTEST

20 Memorial YO2RA

21 Cupa 1 Decembrie

  1. Cupa Timisului
  2. Cupa Teleorman

La UUS am participat la urmatoarele concursuri:
1. Memorial YO7VS UUS 144 Mhz.
2. YO DX UUS 144 Mhz.

 

 

Deva 20.12.2020
PRESEDINTE
Prof. Marius Pantilimon YO2CWR